Poporul japonez a suferit in urma cu 7 zile un devastator cutremur de 9 grade Richter, urmat de un si mai devastator tsunami. Destul de pregatit pentru a se infrunta la cutremure, aproape ca a fost invins de acesta impresionanta miscare tectonica si de cele peste 400 de replici care au dus la deplasarea insulei cu peste 2 metri si chiar la modificarea axei terestre.
Imaginile cutremuratoare ale dezastrului provocat ne amintesc cat de neputinciosi suntem in fata fortei naturii, ne amintesc ca nu suntem semizei asa cum ne consideram cand nu tinem cont de glasul si semnalele Terrei.
Iese in evidenta cat de umil este poporul japonez, cat de bine educat, ce comportament demn de luat exemplu a aratat de-a lungul acestei saptamani plina de durere si suferinta. Aceasta natiune stie sa ceara ajutorul doar cu privirea, fara a pierde o clipa cumpatatea, calmul. Poate ca vreunii dinte noi am ajutat, dupa puterile noastre, altii am vrea si nu putem. Tocmai asta vor sa spuna si privirile japonezilor: stim ca va cerem ajutorul in cel mai nepotrivit moment din ultimii zeci de ani, dar acesta a fost un adevarat dezastru natural, o apocalipsa pentru localitatile sterse de pe suprafata pamantului cu toti locuitorii disparuti – copii mici, mame, familii distruse.
Parem mult mai speriati noi decat ei. Mai ales de amenintarea nucleara ce se cerne peste centrala de la Fukushima. Speram si ne rugam toti ca lucrurile sa mearga bine si sa se reuseasca mentinerea sub control a situatiei, dar indiferent de deznodamant nu trebuie sa uitam ca traim pe o planeta vie pe care incercam sa o secam de forte si sa o ducem la pieire. Pieirea ei ar insemna pieirea noastra ca rasa, de minic nu va fi servit sacrificiul generatiilor anterioare si tot nivelul de civilizatie la care vom fi ajuns.