Comuna Orodel Judetul Dolj

MA VIZITATI , DECI EXIST !!!

O imagine…

Scris de cbalm in septembrie - 30 - 2013

         Am ales aceasta fotografie, dar poate fi oricare alta din oricare localitate a Romaniei. Poate fi o imagine oarecare, dintr-un sat sarac, imbatranit si uitat. Pentru unii insa este este imaginea unei transformari dureroase, un amalgam de amintiri placute invelite deja in mantia uitarii ca intr-o ceata indepartata din care se vad icoane din trecut. Chiar la baza imaginii ar trebui sa se aprecieze niste terase, care in urma cu mai bine de o jumatate de secol nu existau. Aci era o plantatie de pomi pe care o sadise bunicul la intoarcerea din razboi, sapand zi si noapte gropi mari unde voia sa lase , odata cu pomisorii fragezi amintirile cutremuratoare din razboi, punand fiecaruia imaginea unui camarad cazut… Mama si le aminteste cu vii plantate de CAP. Iar eu mi le amintesc cu cireada de vaci a colectivului legate pe fiecare seara de catre ingrijitori de niste stanoage improvizate. Copiii mei le vad asa, sterpe si napadite de ierburi.

Sus in dreapta se vedea cu ani in urma livada de pomi a Orodelului, un loc plin de viata cu arbori roditori: piersici, pruni , ciresi, visini; azi un teren impartit in sute de parcelute de 10-12 ari fiecare, cu sute de proprietari, fara urma de pomi si fara vreun viitor.

In mijlocul imaginii se apreciaza un verde mai intens, pe acolo trece Baboia noastra… paraul care in urma cu 30 de ani uda gradini roditoare , balta in barajele careia am invatat sa ne scaldam; azi formeaza albia stearpa a digului Orodelului, un proiect ambitios care nu a reusit sa schimbe in bine viata orodelenilor, insa si-a cerut ca orice mare constructie sacrificiul sau de sange: viata unui tanar de 21 de ani, Soreanu Florin. In stanga drumului ce unea digul cu plantatia de pomi , ascuns privirii trecatorului inconjurat de o mantie de rugi plini de mure se afla „stiubeiul” , un mic izvor cu apa limpede.

In stanga imaginii se afla „Tuturoaiele” , izvoare naturale care au stamparat setea multor generatii. Si in fata lor se afla candva cazanul satului , mai tarziu mutat in spatele barajului digului, baraj din care se mai apreciaza doar „calugarul” ca o fantoma a trecutului ,ce refuza sa dispara. Cazanul insa a disparut, cu toate instalatiile, tevile si constructiile sale.

In departare continuand vadul sec al Baboiei, se vad carierele de piatra si fantana cu cumpana a lui Ita unde altadata se aflau turmele de oi ale zootehniei si de unde, dupa ploi mergeam sa adunam ciuperci.

Locuri care astazi nu mai spun nimic nimanui … triste , parasite , lipside de viata, uitate – au fost candva locul unde s-au indragostit persoane, unde s-au legat prietenii, unde s-au faurit amintiri, unde s-au admirat rasarituri si apusuri de soare… A secat Baboia si „stubeiul” si „tuturoaiele” si-au imputinat debitul. Oare asta sa fie civilizatia? Oare asta inseamna ca evoluam? Oare nemurirea s-a nascut la sat?

3 Comentarii la articolul “O imagine…”

  1. marius spune:

    de cate ori recitesc articolul acesta mi se face dor de copilarie…ce pacat ca au trecut anii si s-au distrus multe acolo.

  2. Craus Marius spune:

    Super articol,parca ar fi un adevarat reportaj facut de un ziarist bun,cate amintiri frumoase.Ne rascolesc sufletul la toti cei plecati de acolo.Pacat ca nu mai este ce a fost.Dreptate are si aurelia ,,mustata” cred ca e ea.Am plecat multi care incotro dupa mai bine dar amintirile raman.Pacat ca copiii de azi nu se mai bucura de lucrurile de demult.Vorbim la trecut parca au trecut 100 de ani si n-au trecut decat vreo 25.

  3. aurelia spune:

    Ce amintiri frumoase! si cat adevar! imi aduc aminte de plantatiile de pomi unde mergeam sa „furam” si noi un san de mere si ne fugareau paznicii! Pe livezi si pe terase mai pasteam caprele nasei mele, cati copii ne strangeam si ne jucam!La dig duceam gastele dimineata si seara mergeam dupa ele! Stau si ma gandesc ca totusi am crescut la tara dar am avut o copilarie frumoasa!Nu am avut parintii intelectuali dar au stiut cum sa ne educe, sa ne invete ce e bine si ce nu e! Ne jucam tot felul de jocuri, aveam unde si tipam de ne durea gatul! Acum stam intr-un cartier plin de oameni care mai de care,mai destepti si plini de ei! Daca spui ca mergi sau vii de la tara iti rad in nas”vai eu nu merg la tara ca e multa mizerie si praf!” Iar eu ma rog la Dumnezeu sa-mi tie parintii in viata cat mai mult timp ca sa am la cine merge in „aceea mizerie ” cum spun unii tot plecati de la tara! Imi place sa merg vara la tuturoaie sa-mi spal covoarele, dar ma intriga mizeria de langa ele! Majoritatea oamenilor se folosesc de ele, de apa de acolo dar nimeni nu face curatenie! As mai continua dar …copilului ii este foame!

Lasa un comentariu