Din an in an , la ceas de seara
chemati de amintiri si troieniti de ganduri
ne-apropiem de casa iara,
de-ai nostri buni parinti ramasi tot singuri.
Pe ulicioara cea pustie
trecand cu pasi marunti peste omat usor
te revedem copilarie
cu rasete, cu sanii, bradut si plugusor.
Troienele s-au asezat tacute.
Prin curti parca pustii, vezi ocolind nametii
doar urme de batrani facute
spre poarta unde-au mers sa vada de le vin baietii.
Incet puterile i-au parasit
Abia-si mai duc in spate povara batranetii
Asteptari lungi i-au garbovit
Se vad neputinciosi si tristi, uitati singuratatii.
La poarta nu mai e bunica,
iar in ograda nu mai sta zambind bunicul
acum batrana e mamica,
eu nu mai sunt ca altadata „ala micul”.
O lacrima aluneca prelinsa…
Cate persoane dragi; azi nu mai e nici unul
Doar mama sade-n poarta ninsa
Dar bucuroasa ca ii luminäm Craciunul.
Asteapta zgribulita-n pragul portii
Cu inima-ndoita, rugandu-se s-ajungem teferi
Plangandu-si nedreptatea sortii
Dar cand ne vede lacrimile-i sunt luceferi.
– Bunico, ti-am adus copila
Sa-ti guste cozonacii, sa-ti spuna plugusorul…
– De-acuma Dumnezeu cu mila
si pot sa mor ca mi-am vazut din nou odorul.