Este ceva cu care nu ne nastem, nu se mosteneste genetic, nu se domina niciodata in totalitate si il invatam si exersam toata viata. Raneste si vindeca, pierde si salveaza, inalta si coboara, inchide si deschide, leaga si desface, aduna si imprastie, linisteste si agita, adoarme si trezeste, intristeaza si bucura, pune si ia, uneste si separa. Poate fi sageata sau scut , tunet sau mangaiere, gheata sau soare, furtuna sau adiere, punte sau prapastie, pedeapsa sau rasplata, castel sau ruina, zambet sau lacrima, zbor sau serpuire, haos sau ordine, suis sau coborâs, murmur sau tumult, supunere sau revolta… Cuvantul este informatie, cunostinta, invatare, intelepciune, rabdare, iubire, fericire, credinta, speranta. Il necesitam, il cautam si il asteptam. Insa mai presus de toate cuvantul este al fiecaruia, este persoana insasi caci atunci cand unul isi „da cuvantul” isi da totul: imaginea, credibilitatea, seriozitarea, increderea,convingerea, personalitatea, respectul. Dar ce se intampla cand lipseste? Tacerea e ca mierea? O imagine valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte? Un gest sau o privire spune totul? Imaginea si gestul sunt lipsa cuvantului insa si ele spun ceva. Tacerea este si ea lipsa cuvantului, dar poate insemna obscuritate, intuneric sau … sfarsit.