Imperiul noptii isi intinde stapanirea peste oameni si locuri aducand cu sine semnele ploii. In departare lumini de fulger rup cerul in bucati, pe care apoi carul tunetului pare ca le trage dupa el cu un zgomot asurzitor, de la o margine la alta a cerului. Un muc de lumanare veche imprastie o lumina tremuranda si trista in odaia veche. Nea Ion cautä intr-o fotografie invechita sirul unor amintiri pierdute. Langa el, Noni priveste nedumerit la barbatul inalt din fotografie si nu isi explica de ce acum este un biet mosneag un pic mai înalt decât el. Isi ridica privirea zambitoare si ii priveste chipul brazdat de suferinte grele, iar batranul ii linisteste nedumerirea cu un zambet trist stiind ca trebuie sa ii raspunda la o intrebare nepusa, dupa felul cum copilul se cuibareste langa el. Barba alba mangaie crestetul copilului, ochii clipesc repede parca alungand un fir nevaut de nisip care vrea sa ii miste lacrimile seci, gandul cauta nume si locuri de mult uitate pe care le aseaza in ordine, batranul inghite odata in sec si isi umezeste buzele.
– Eram tanar aici, in floarea varstei, aveam toata viata inainte, mai multe vise decat fire de iarba intr-o vale. Tocmai o cunoscusem pe Mariuca… Dar odata cu viata au inceput sa vina si necazurile, totul a inceput sa para o lupta neincetata. A trebuit sa imi duc si eu poverile mele, timpul parca alerga mai repede decat inainte si bucuriile erau tot mai rare. Am inceput sa ingrop cate un mort tot la 2 sau 3 ani, la inceput bunicii , apoi un var , mai pe urma o fetita a mea, nou nascuta si pe parintii mei, apoi alti veri si matusi, pe socri si un unchi. In urma de tot s-a dus si Mariuca mea. Si am tot ingropat cu fiecare dintre ei si cate o bucatica din mine, de aceea am ajuns asa de imputinat si garbovit. Poverile astea iti lasa un nod in gat si o arsura in piept, o strangere in stomac si un gol in suflet. Acum inteleg ca Dumnezeu mi -a luat cu o mana si imi da cu alta, acum la sfarsitul drumului imi daruieste din nou bucuria unui râset cristalin care sa imi inveseleasca zilele grele. Am cunoscut oameni buni si rai, unii cu suflet frumos si altii cu el negru ca taciunele. Atunci am invatat ca noi oamenii suntem ca diamantul, avem mai multe fete frumos slefuite, avem o latura rea, una buna, una a urii, alta a iubirii, a indiferentei, una a uitarii, una a veseliei, alta a tristetii, una a prefacatoriei, mai avem si pe cea romantica, dar si pe cea care se infrunta durei realitati. Si ne aratam fata care corespunde, in functie de persoana pe care o avem langa noi. Insa asa cum admiram diamantul indiferent pe ce fata il privim, sa nu uiti ca si tu trebuie sa fii om mai presus de toate, indiferent ce fata vei arata. Tu sa ma ierti ca iti vorbesc asa, dar trebuie sa te invat toate cate pot cat mai repede, caci timpul meu se termina; vreau sa fie multumita mama ta cand voi merge sa o intalnesc si ii voi spune ce om am facut din copilul ei.
Afara noaptea a castigat batalia, iar intunericul apasa greu ajutat si de norii care au pus stapanire pe cer. Noni se gandeste la ultimele cuvinte, se imagineaza un diamant, apoi se cuibareste mai apasat strangand bratul stang al batranului la pieptul sau, caci acolo considera el ca este latura iubirii.