Comuna Orodel Judetul Dolj

MA VIZITATI , DECI EXIST !!!

Articole din octombrie, 2014

Lumina

Scris de cbalm in 26 - octombrie - 20141 comentariu

Satul s-a dezmortit sub un soare bland de inceput de toamna, vantul a adormit catre dimineata in frunzele caramizii departe de strigatele de alarma ale primelor pasari calatoare. Nea Ion se indreapta catre cimitir sa curate ierburile uscate din jurul mormintelor. Ultimii aburi de ceata se ascund printre salciile din apropierea campului sfant si primele morminte apar tacute si reci invaluite intr-o liniste umeda. Chiar langa intrare trei barbati lucreaza la o groapa si din miscarile lor se vede ca nu se grabesc asa ca nea Ion se apropie sa ii salute.

– Sa aveti zi buna si spor la lucrare. Pentru cine se pregateste?

– Buna sa-ti fie si dumitale ziua. Iaca pentru mine si babusoara mea o pregatesc Ioane, ca nu mai trag nadejde de ajutor din partea copiilor, raspunde cel mai batran dintre ei, Dumitru Voinescu.

– Vad ca iti ridici un adevarat cavou, Dumitre.

– Am construit trei case la viata mea si tocmai pe cea in care o sa stau cel mai mult sa o neglijez?

 – Asa e , ai dreptate , nimic nu trebuie neglijat… spune cu un glas scazut si se indeparteaza usor cu gandul la cele auzite. Ajunge la mormantul Mariucai si incepe sa sape mecanic ierburile uscate, curatand si un spatiu alaturat, tocmai cat ar mai incapea un mormant. „Eu nu am cavou si copiii mei sunt departe , poate ca ar trebui sa merg la gropar sa imi pregatesc si eu un loc de veci”. Termina mai repede decat planuise, iese pe cealalta poarta a cimitirului si se indreapta catre centrul satului. Inainte de a intra pe ulita lui Botoaca groparul, trece prin fata gospodariei lui Florea al Anicai, leat si bun prieten al sau. Langa poarta pe o banca dintr-un lemn uscat un copil slabut cu ochelari citeste pe o carte. Batranul se apropie, copilul isi ridica privirea blanda si limpede, ii da binete zambind, cuviincios si sfios. Batranul il recunoaste, il mangaie pe cap si ii raspunde:

– Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, Mihaita. Ce mare te-ai facut si cat de mult iti aduci cu mama-ta, odihneasca-se in pace. Batranu-tau e acasa?

– Acasa, ca de o luna nu mai merge bine pe picioare si nu mai iese din ograda, ii raspunde cu ochii plecati sa nu vada batranul ca i s-au umezit. Poftiti inauntru ca sigur o sa ii faca placere…

Gospodaria este ingrijita, dar cu case batranesti. Florea il primeste cu bratele deschise, poftindu-l sa ia loc cu o strangere de mana. Se intreaba de sanatate ca doi buni amici, iar baiatul iese pe nesimtite din camara.

  – Si pe mine incep sa ma lase picioarele, preget din ce in ce mai mult sa ies, dar azi trebuia sa merg sa curat iarba de la morminte ca e vreme frumoasa. De acum m-am hotarat sa imi fac si ultima casa, asa ca o sa merg la ai lui Botoaca sa o arvunesc. Doar nu o sa las nefacuta pe cea mai importanta, spune nea Ion amintindu-si cuvintele lui Dumitru Voinescu.

Baiatul s-a intors cu o cana de cristal cu apa , serveste in doua pahare si le lasa pe masa , aproape de cei doi batrani care il privesc in tacere.

-Mihaita este leit mama-sa, e cuminte si ii place cartea. Ne surprinde mereu cu gesturi deprinse de prin cartile pe care le citeste. A terminat 8 clase in iunie si l-am dus la oras sa dea examen. A fost primul pe lista cu media cea mai mare, dar cheltuielile de anul asta ne-au adus la sapa de lemn, nu o sa putem sa il ducem la oras la liceu. Nu stiu cum a mai putut sa invete dupa moartea mama-sii ca noi nu am mai stat de el. M-am sfatuit si cu tata-sau, se zbate si el cat poate sa ii intretina, dar nici el nu se mai simte intreg de cand a ramas singur. Acum este la vie cu niste vecini care ar vrea sa cumpere strugurii, dar nici asa nu razbim cu cheltuielile ca mai este si cel mic. Mihaita stie ca mai sunt cateva zile si ar trebui sa ii cumparam toate cele necesare ca in alti ani, dar parca a acceptat destinul; a inteles ca nu avem putere sa il tinem la scoala, este din ce in ce mai trist si ma doare inima ca am ajuns sa vad cum i se spulbera visele celui mai tanar vlastar al meu. Toata vara am suferit vazand cum i se stinge bucuria din priviri, cred ca si de asta m-am consumat de m-au lasat puterile. De ce nu m-o fi luat cel de sus pe mine ca sunt o povara de acum? Sa le-o fi lasat pe mama-sa ca ar fi gasit ea vreo iesire.

Ne Ion asculta ingandurat, prin fata ii trece o prietenie de-o viata, imagini uitate, trairi placute, amintiri frumoase alaturi de Florea si familia lui si se intreaba in gand la ce bun toate astea daca nu cantaresc nimic la nevoie. Priveste catre copilul care citeste cartea sa preferata, cadoul de anul trecut de ziua lui din partea mamei sale, asezat pe pragul usii.

– Eu o sa va ajut cat pot , o sa il rog pe Gheorghita al meu sa il tina pe Mihaita la el o vreme, iar cu banii de cavou luam copilului cele necesare pentru scoala, spune Ion ridicandu-se. Mihaita a auzit si cauta catre bunicu-sau, dar acesta are in priviri o intrebare nepusa leatului sau.

– Stiu ce i-am pregatit trupului si unde se va odihni – ii raspunde nea Ion – caci am cumparat de toate, iar locul pe care l-am curatat azi langa Mariuta mea nu o sa mi-l ia nimeni, dar vreau sa aflu si unde imi va merge sufletul, sa ii construiesc si lui lacas si sa il impodobesc ca daca de trup s-or ocupa cei care raman dupa mine, de suflet nu pot sa ma ocup decat eu insumi.

Mihaita il priveste clipind des stapanindu-si lacrimile.

– Nu o sa te uit in veci. Dumneata esti cadoul pe care mi l-a trimis mama mea.

Nea Ion cauta nelamurit spre leatul sau care nu stie cum sa ii multumeasca.

-Azi implineste 15 ani.

O bucatica de inima.

Scris de cbalm in 24 - octombrie - 2014Adauga comentariu

Ce a fost mai intai, oul sau gaina? Este una din marile intrebari fara raspuns ale stiintei. Eu as mai adauga una noua: din ce a fost facuta femeia? Biblia ne invata ca Dumnezeu a facut femeia din coasta lui Adam, dar barbatului nu ii lipseste nici o coasta. Ceea ce ii lipseste cel mai adesea este inima, mai degraba din asta este facuta femeia. Probabil Dumnezeu a vrut sa ia coasta din partea stanga, dar cum era prima sa operatie a luat parte din inima; i-a parut rau de suferinta provocata si parte din acesta mila i-a daruit-o femeii. Insuflandu-i sentimente noi, a creat astfel o fiinta desavarsita, barbatul fiind aluatul. In acea bucatica de inima pe care a luat-o erau sentimentele cele mai frumoase si mai pure care nu s-au mai refacut niciodata in totalitate in inima barbatului. Doar asa se explica de ce femeia este mai iubitoare, mai sensibila, mai miloasa, mai intelegatoare si mai blanda decat barbatul; si de ce barbatii sunt mai duri, mai violenti, mai necomprensivi, isi dau mai multa importanta decat au, cred ca ii pot schimba pe ceilalti cand de fapt singurul pe care il poate schimba cineva este el insusi. Cred ca ei conduc lumea, dar de fapt pe ei ii conduce femeia. Cauta mereu sa impresioneze, insa in realitate sunt ridicoli. Iubesc picioare si forme, nu suflete. Cred ca daca sunt inconjurati de gasculite golase vor cuceri o lebada neagra. Nu inteleg decat tarziu ca femeia nu gandeste la fel ca ei. Nu inteleg niciodata ca femeia a asteptat mii de ani in tacere ca barbatul sa evolueze, sa o ajute la schimbatul unui scutec sau sa o invite la o cina romantica. Mii de ani in care barbatul a crezut ca violenta si dominarea sunt cele mai importante lucruri, cand de fapt nu este nimic mai important decat iubirea. Sunt mii de ani de cand femeia-mama incearca sa insufle baietilor sentimente frumoase, punandu-se pe sine ca exemplu cu gesturile sale materne. Sa speram ca pe langa religie, evolutia si staruinta mamelor noastre au refacut bucatica aceea de inima in care sa tinem cele mai frumoase sentimente. Ad maiora nati sumus, ne-am nascut pentru lucruri mai importante. Nu uitati, domnilor.

 

Amintire din viitor

Scris de cbalm in 13 - octombrie - 20141 comentariu

Gasesti drumul daca te ai pierdut

Si termini numai dac-ai inceput

Te trezesti doar dac-ai  adormit

Si te intorci doar dac-ai parasit

Nu te ridici daca n-ai fost cazut

Pierzi numai daca ai avut

Ca sa te vindeci trebuie sa fii ranit

Si povestesti doar daca ai patit

Trebuie sa pleci ca sa ajungi

Trebuie sa lupti ca sa invingi

Primesti , daca si tu ai dat

Castigi doar daca ai jucat

Simplifici dupa ce te-ai complicat

Sa te descurci intai te-ai incurcat

Observi doar daca ai privit

Si intelegi doar daca ai simtit

Dar nu uita ca timpul trece-n goana

Si toate astea le poate face o persoana

Care din viitor si-a amintit

Ca a murit doar daca a trait.

Singuratate

Scris de cbalm in 10 - octombrie - 2014Adauga comentariu
Excluzand necesitatile fiziologice, primul lucru care ne face sa plangem cand suntem mici este singuratatea. Si de aici ramanem cu o teama pentru tot restul vietii. Se accentueaza catre batranete, transformandu-se in principala ingrijorare inainte de moarte. Uneori o cautam cum fac marii maestri budisti si o gasim, dar e important sa nu o pastram – asa cum a facut cunoscuta poeta americana Emily Dickinson –  sa ne fie ca un oaspete nu ca un partener de viata, sa o vedem ca pe un lux nu ca pe o pedeapsa, sa fie singuratate nu insingurare. Fiind singura, singuratatea nu cred ca are opus. Opusul ei nu consider ca este compania, pentru ca te poti simti foarte singur chiar si cand esti inconjurat de oameni, ci mai degraba este iubirea. Iubirea inseamna viata, iar singuratatea inseamna moarte, daca esti iubit nu esti singur. Te simti singur cand iti amintesti de toti fara ca nimeni sa isi aminteasca de tine. Uneori este singuratatea cea care ne alege, este cea care vine cand toti au plecat si ne doare cand simtim atata singuratate incat si cuvintele se sinucid. Valoarea unui om s-ar putea masura in functie de cantitatea de singuratate pe care o poate suporta si alaturi de suferinta este cea care formeaza cele mai frumoase caractere. Unele popoare au stiut chiar sa o venereze, Soledad (Singuratate) fiind un nume de femeie la popoarele hispanice. La fel si unele religii: la catolici ziua de 11 de octombrie este Santa Soledad – ziua Sfintei Singuratati. Va doresc sa nu va simtiti singuri niciodata, dar mai ales sa nu va simtiti singuri maine – de ziua Sfintei Singuratati.

Lacrimile

Scris de cbalm in 8 - octombrie - 2014Adauga comentariu

Imaginatia mea nu este bogata , dar zboara mult in timp si in spatiu; uneori ma poarta cu ea, alteori se duce singura.Ma lasa la marginea infinitului de sentimente, sau ma duce pana dincolo de universul cunoscut, unde incep multiversurile, spatii fara spatiu si timp fara timp. Ma lasa sa ma balacesc neputincios in mocirla banalitatilor sau ma urca pe culmile de nectar si ambrozie ale Olimpului fericirii. Azi insa m-a luat pe aripile sale invizible si mi-a aratat cum se formeaza lacrimile. Dincolo de marginnile necunoscute ale celui de-al noualea cer se gasesc norisorii viselor noaste evaporate. Cand acestia se intalnesc cu raceala sentimentelor celorlalti se transforma in cea mai calda si pura apa cunoscuta in cateva universuri imprejur : lacrimile noastre.