Comuna Orodel Judetul Dolj

Noi, cei care ne aflam intre tinerete si batranete, cei nascuti pe timpul guvernarii comuniste, ne-am considerat mereu generatia de sacrificiu a Romaniei. Am vazut caderea comunismului si ne-am trezit in fata Libertatii, nepregatiti si speriati. Politicienii au vandut ce mai ramasese de pret prin tara ca sa nu le mai ducem grija (or fi considerat ca e mai bine sa le ducem dorul).

Dar chiar si asa ar trebui sa vedem partile bune ale acestei generatii: am copilarit jucand v-ati ascunselea, tara-tara vrem ostasi, ratele si vanatorii, nu jucand pe computer sau PS; am invatat sa inotam in satul bunicilor in paraiase care astazi sunt secate sau contaminate; am participat cu parintii nostri la nuntile unde se canta doar muzica populara cand inca nu se manelizase tara; am vazut campurile cultivate nu parloage ca astazi; am mers in tabere pe timpul vacantei de vara; am mers in carute si sanii trase de cai; am calarit bicicleta fara casca si cotiere, iar cand cadeam puneam pamant sa se opreasca sangerarea; am baut toti din aceeasi sticla in curtea scolii; am vazut iernile de altadata cu zapezi mari, viscole, petrecand sarbatorile in casa bunicilor, unde mancam cozonac facut in casa, paine in cuptor, pe plita sau in test; am mancat fructe si legume facute la vremea lor si cu gustul lor natural; am crescut cu filmele lui Piersic si Nicolaescu; am petrecut revelioanele cu cei mai buni actori de comedie; nu ne-am preocupat de diete si calorii; am calatorit cu  Oltcit-ul; am mancat marmelada la cutie si caramele, zahar cubic si biscuiti varsati la punga,  eugenii si halva, vata pe bat si alvita; am reciclat sticle de vermut la 3 lei si dopuri de pluta; am parlit porcul cu paie, nu cu butelia; am mers la practica agricola; am umblat desculti toate vacantele de vara; am mancat fructele nespalate; am fost ultimii soimi ai patriei si ultimii pionieri; ne-am inghesuit in caminele culturale sa vedem filmele indiene si spectacolele de circ ambulant; am ascultat muzica la pickup, magnetofon y casetofon; am vazut filmele la video cu caseta VHS; am vazut pe bunicile noastre tesand in razboi de lemn, crosetand in macrame sau torcand lana iarna cu fusul pentru a ne impleti sosete; pe noi ne-au crescut in scutece nu ne-au pus pampers; am privit Arabela si Teleenciclopedia la televizorul alb-negru pe lampi; am invatat poeziile la gradinita in romana nu in engleza; am vazut silozurile, fabricile si turnatoriile functionand; am jucat tantar cu boabe de fasole si porumb cu bunicii nostri, in iernile lungi, la gura sobei; ne-am dus cu plugusorul si cu sorcova, cu mos ajunul si cu botezul si cu joimarica; am fost in Turcia sa luam geci de piele pe marci germane; la liceu am trecut „treapta a doua”, nu aveam examen de capacitate si cartile nu se schimbau pe fiecare an, erau gratis si treceau de la un an la altul; am mancat iaurt facut de bunica in oala de pamant, nu cu „bifidus” si in plastic; am baut apa din fantani si izvoare ca toti stramosii nostri, nu apa plata in plastice nocive; 

Lista ar putea continua cu mii de alte trairi ale acestei generatii, dar as vrea sa insist in una foarte …rara: am asistat la trecera intr-un nou mileniu, cand se credea ca vor innebuni computerele si vor declansa un haos…

Poate ca nu am realizat cat de important era momentul, multi nici nu isi amintesc ce au facut la cumpana dintre milenii… dar suntem cei care am scris pe hartie pentru prima data in istorie ” astazi 1 ianuarie 2000…ieri 31 decembrie 1999…”; am vazut eclipsa totala de soare din august 1999;…

Anterioara schimbare de milenii a trait-o generatia care se opunea invaziei stranepotilor hunilor lui Attila si nu isi putea imagina nici cea mai simpla tehnologie de care dispunem noi astazi, inconjurata de lipsuri, moarte, razboaie, pribegie. Urmatoarea generatie care va asista la o cumpana de milenii sigur nu va dispune de energia obtinuta din arderea carbonului, nici nu va sti ce sunt petrolul si benzina, nici nu va fi vazut lei, tigri, ursi, mistreti, elefanti si marea majoritate din animalele salbatice terestre ce cunoastem astazi , nici nu isi va imagina cum se vor fi jucand generatiile anterioare. Sigur va avea o copilarie fericita pe vreo statie spatiala, la un chat cu vreun amic „alien”, nu va alerga  ca noi calare pe un bat de lemn inchipuindu-si ca domoleste un armasar naravas.

Piturca F Dumitru , nascut la 21 ianuarie 1912 in Orodel, judetul Dolj.

Este vorba de un pilot de bombardament ruda cu antrenorul de fotbal Victor Piturca.
In 1944 incepusera rusii sa se intereseze de el, pentru ca facuse prapad pe frontul de Rasarit, fiind cotat cel mai bun pilot de bombardament.
Locotenent – major de aviatie. In martie 1952 a fugit cu un avion HE 111 in Iuguslavia si apoi in Republica Federala Germania, unde a lucrat un timp ca instructor de aviatie in cadrul trupelor americane. Pe 24 martie 1955 a ajuns in SUA. A luptat in razboiul din Coreea din anii 50.

Regimentul de bombardament din orasul  Stalin (Brasov) a fost desfiintat. Din ordinul M.A.I. au fost arestati si anchetati 70 de piloti militari. Parte au fost exclusi din randurile armatei , altii trecuti in rezerva. Cea mai mare parte din personal a fost repartizata in alte regimente.

Din marturisirile generalului Ion Dobran :

„Noi, cei din Grupul 9 vânătoare ne transformasem în Regimentul 1 vânătoare, după model sovietic. Eu eram comandant al regimentului, aveam baza la Popeşti-Leordeni. Şef suprem peste apărarea antiaeriană a teritoriului ajunsese Constantin Doncea grevistul de la Griviţa din 1933, care habar n-avea despre aviaţie. Îl luase consilier pe un amic de-al meu, căpitanul Galea.

In 1952 , un aviator,  locotenentul Piţurcă Dumitru , a şters-o în Iugoslavia. Şi-au dat seama tarziu că vrea să fugă, mesajul radio de alarmă a ajuns când Piţurcă era deja aproape de spaţiul aerian sârbesc. Galea a spus că nu mai e nici un rost să ridice avioane după el, că nu-l mai prind. Doncea s-a făcut foc, a zis că „poate a avut o pană, merge mai încet”. Galea a încasat opt ani de puşcărie, din care a făcut trei… deci te epurau din te miri ce, fără noimă. In afară de cei cu bube politice sau care făcuseră campania din est, te puteau da afară pentru că şefi ajunseseră unii care nu pricepeau nimic!

Veneau ofiţeri aduşi din câmpul muncii, cu câteva clase, şcoliţi sumar la Focşani sau Sibiu în aviaţie. Cei cu patru clase erau făcuţi locotenenţi, cei cu 10 sau cu liceul adjutanţi, era pe dos, ăia mai proşti luau grad mai mare.”

„Bunicul meu, Popa Stefan, a stat trei ani la Canal in urma plecarii aviatorului Piturca Dumitru, el fiind locotenentul de serviciu in acea zi. A murit acum 20 de ani, rapus de un cancer pulmonar. Incerc sa aflu adevarul, indiferent care ar fi el, despre ce s-a intamplat atunci, avand in vedere ca destinul intregii familii s-a schimbat.” Savu Cristina ,29.08.2009