Comuna Orodel Judetul Dolj

Azi ma intorceam tacut agale dintr-un univers alaturat, in spate pasea amutita imaginatia mea. Toate gandurile mele ramasesera sa se odihneasca intr-o vale inalta cu umbrä luminoasä si vanturi nemiscate. Doar unul ma urmase pe furis si imi tulbura alunecarea.  Am vrut sa rup tacerea asurzitoare sa nu mai calatorim tristi prin splendoarea invizibila asa ca am lasat sa imi cada o intrebare grea care sa potolesca gandul cel nelinistit. Imaginatia s-a oprit, a ridicat-o si a privit in lumina neagra din jur:

– Vrei sa stii ce este viata? Am sa iti spun. Priveste inaintea ei…acum priveste in urma ei… Vezi? Nu este decat un haos de materie intre doua linisti eterne ale respectivei materii.

Asa ca m-am grabit sa imi adun gandurile odihnite si sa imi continuu haosul materiei.

“Copile drag, nu stiu cum sa-ti trimit scrisoare

Abia mai vad sa scriu cu mana tremuranda

Imi este dorul greu, iar sufletul pustiu ma doare:

Doar ierburi-nalte imi mai intra-n tinda.

Te-am indemnat din suflet sa pleci departe la oras

Sperand sa-nveti la scoli inalte, sa iti fie bine.

Astazi nu vrei nici macar pentr-o clipa sa il lasi

De-un an de zile nici nu-ti mai amintesti de mine

Te adormeam incet cu perna, pe picioare

Azi de intind o mana, pot sa-mi ating sfarsitul

Priveam la tine ca la mandrul soare

Nu imi vedeam asa de negru asfintitul.

Iti caut zambetul in jucariile-nvechite

Prin praful timpului abia-l intrezaresc

Vorbesc zadarnic pozelor ingalbenite

Sa-mi vii in prag e tot ce imi doresc.

Din gard s-a rupt o cleata la ultima furtuna

Gradina cea cu flori tot zace parlogita

Bucataria, grajdul – cazute intr-o rana

Ograda parinteasca azi pare parasita.

Ma invelesc noapte de noapte-n ganduri sumbre

Nu ma gandeam vreodat´ sa-mi fii asa departe

Acum cand toti pe care ii cunosteam sunt umbre,

Cand numai cativa pasi mai am pana la moarte…

Imi este greu si batul pe care-l port in mana

Daunazi era cat pe ce sa mor de sete

Ca n-a fost nimeni sa-mi dea apa din fantana

Degeab-am chinut ca sa te cresc, baiete.

Veni-vei trist purtat de amintiri. Te doare,

Si esti mahnit ca-n prispa nu mai este mama.

Un nod in gat si-o lacrima in ochi apare

Prin ierburi-nalte iei degeaba seama.”

-Asa-mi scria mamica , pe cand tu erai mic

Ii inteleg durerea acum, cand sunt bunic…

Am aparut din neant,
Dar el calatorea cu mine, pentru a ma lua inapoi
Cautam disperat ceva de care sa ma agat ca sa raman
Motivele erau banale, iar lucrurile n-aveau umbra

Treceam pe langa neguri
Tacut, in infinitul timpului
Furtuni eterne imi insoteau pasii
Si nu stiam sa masor anii.
La capatul puterilor, am descoperit iubirea
Intr-un ungher de suflet frumos
Ascunsa de priviri
Invinsa de trairi

Am pastrat-o si am incalzit-o
I-am soptit si am mangaiat-o
M-am certat cu norii pentru lumina soarelui
M-am certat cu intunericul,
Asa ca i-am aprins Universul.
M-am certat cu linistea si am creat muzica

Acum treceam din nou prin timp
Dar il masuram: in sferturi de veacuri
Cu iubirea alaturi
Nu mai erau furtuni nici neguri.

Timpul mi-a cerut sa i-o las lui
Sa ma plateasca in sferturi de veacuri
Dar eram la marginea neantului
Si am pasit impreuna inapoi,
Amandoi.