Este luna Craciunului, a sarbatorilor, a cozonacilor, a mosilor, a bunicilor care isi asteapta nepotii, dar mai presus de toate este luna cadourilor. Si de ce nu a serbarilor? Alea organizate de invatatoare cu elevii lor micuti. Tocmai lor doresc sa le dedic acest articol.
Invatatoare? A, modelul acela de fiinta cu chip dragut, zambet etern, vorba blajina si gesturi frumoase.
Unde se fabrica oare? Eu cred ca la Fabrica de Bucurii, pe baza unei comenzi speciale, la cererea tuturor copiilor.
Trebuie sa aiba un zambet intiparit pentru totdeauna pe chip, o aura de sfant in jurul capului, trei perechi de maini cu care sa cuprinda pe toti copiii clasei odata si daca este posibil in poala ei sa se aseze cu totii, la fiecare pereche de maini sa ii corespunda alta de ochi: una la spate, alta care sa vada prin ziduri si usi si cea care te priveste si te intelege fara sa ii spui nimic. Mainile sa ii serveasca de pieptene pentru suvite rebele, iarna sa ii fie intotdeauna calde. Sa aiba nervii de otel, gandirea rapida, raspunsuri speciale la oricate intrebari puse din 10 in 10 si putere de convingere supraomeneasca. Trebuie sa convinga pe toti copiii ca picioarele sunt facute pentru mers nu pentru lovit, scarile sunt facute pentru a coborî etaje nu sunt locul unde sa iti impingi colegii, ca trebuie sa se spele pe maini inainte de masa si pe dinti inainte de culcare, ca plastilina, creionul si jucariile nu se mananca. Sa fie capabila sa repete ceva 30 de ori pe zi, cinci zile pe saptamana. Sa scrie o tabla intreaga cu o creta cat unghia si sa o stearga cu un burete cat degetul. Sa opreasca un concert de 100 de decibeli intr-o fractiune de secunda. Sa fie usor de intretinut, sa nu aiba nevoi speciale si daca se imbolnaveste, sa se vindece singura. Vorba ei blanda sa vindece totul, de la cucui si zgarietura pana la dureri sufletesti, mangaierea sa sä usuce lacrimile instantaneu. Sa dispuna de cantitati infinite de servetele si buzunare. Sa ajunga prima si sa plece ultima, sa stie numele si chipul tuturor fratilor si parintilor. Sa fie moale si darza, sa judece si sa ierte, sa tipe in soapta si sa certe doar cu o incretitura a fruntii. Sa aiba senzori speciali care sa o informeze unse se afla si ce fac 30 de copii de-odata si doar cu o privire peste toti sa stie cine este vinovatul. Sa stie sa imparta doua prajiturici in 30 si sa mai si ramana.
Ceea ce nu stiu sa ceara micutii este dispozitivul de control pentru situatii de dezamagire, durere, suparari, intristare, uitare nemeritata, piedici puse de viata, bucurie, nedreptate.
Asa ca de la fabrica o doteaza mereu cu o supapa de suprapresiune si doar asa poate sa revina la normal in cel mai scurt timp… lasand sa ii cada o lacrima.
