Dumnezeu a lasat pentru religia noastra cele noua fericiri pentru viata de apoi, dar nu cred sa fie un pacat sa consideram ca exista si o a zecea fericire mai ales ca ea este pentru viata de toate zilele: fericiti cei ce pot realiza cu mainile lucrurile minunate pe care le plasmuiesc cu mintea. Este o mandrie pentru noi sa stim ca orodeleni, persoane pe care le cunoastem sunt capabile sa aduca la lumina asemenea minunatii, pentru desfatarea ochiului si a sufletului.
Metaloplastia, aceasta tehnica putin cunoscuta, poate aduce satisfactii nebanuite celor care stapanesc tehnica necesara pentru a hrani sufletul cu cele mai alese realizari, cu nectarul zeiesc al frumosului.
Cuvintele nu pot explica ceea ce se simte atunci cand te afli in fata unui „Eminescu” plasmuit in metaloplastic de mainile unui copil de 12 ani.
Familia Oprica se ocupa de multi ani de cultivarea frumosului, ajutand pe copii in cercuri specializate sa obtina adevarate opere de arta, facandu-i sa se simta adevarati artisti, mici Brancusi, care sa duca spre infinit coloana artei in Romania generatiilor viitoare, dar in acelasi timp ii leaga de traditiile poporului nostru atat de lovit de vicisitudini, insuflandu-le dragostea pentru cantecul si portul popular.
Caci unde sa isi gaseasca tinerele vlastare energia si seva hranitoare, de care au nevoie pentru a se dezvolta, daca nu in radacini? Si tocmai aici a lucrat familia ing Oprica la intarirea legaturilor intre trecut si viitor, pentru ca aceste mânute delicate de copii sa devina mâini de aur ale artei romanesti si sa poata spuna peste ani ceea ce a spus Arghezi in capodopera sa: „din bube, muchegaiuri si noroi/facut-am frumuseti si lucruri noi”.