Cum ar trebui sa fie
O secunda de tacere
Ca sa para vesnicie,
Sa ne-mbete de placere?
Cum ar trebui sa fie
O secunda de iubire
Ca sa para vesnicie
Sub a ta dulce privire?
Cum ar trebui sa fie
O secunda din trecut
Ca sa para vesnicie
Sub al tau dulce sarut?
Cum ar trebui sa fie
O secunda de amor
Ca sa para vesnicie
L-al tau sân fermecator?
Cum ar trebui sa treaca
O secunda langa tine
Sa vad timpul care pleaca
Si te lasa langa mine?
I
Amintirea
Lâng-un lac bãtut de soare , locu-i plin de ierburi mari
Între ele-un trunchi cãzuse din pãdurea de stejari.
Din stejar de lizierã peste semeni cel mai mare
Timpul si natura mamã au fãcut un trunchi, pe care
Stã un tânãr dus pe gânduri , cu o pozã într-o mânã
Si cu ochii sãi cei limpezi atintiti pe cea fântânã
Ce le potolise setea , lui si ei de-atâtea ori
Lângã care vara – ntreagã croncãneau sute de ciori .
Strãjuitã e de dealuri ce se pierd în depãrtare ,
Iar pe poale la fântânã, mii de flori le dau culoare .
Mai departe vede drumul dintre viile bãtrâne
Unde îsi gãsea iubita când erau zile senine
Lângã drum ulmul cel falnic ce cu umbra-i ocrotea
Toate sunt la loc si-asteaptã , dar lipseste tocmai ea .
Ochii – ncet el îsi coboarã si priveste – acum în palmã
Inima îi bate tare , dar privirea- i este calmã
Peste cea fotografie el priveste printre lacrimi.
Revãzând a sa iubitã, pentru care mii de patimi
În tãcere , cu mândrie ar fi stat sã pãtimeascã
Mii de cazne nãscocite de o minte omeneascã ,
Tânãrul ar vrea s-o simtã sã o stie lâgã sine
Poza ei sã prindã viatã sã o vadã-ncet cum vine.
Tot privind gâdul îi zboarã , amintri îl nãpãdesc ,
Planurile lui frumoase vede cum se nãruiesc.
Zeci de ore irosite , pentru planuri alte zeci
Le stia acum pierdute si erau pierdute- n veci…
Idealuri izvorâte dintr-o dragoste curatã
Ce folos ? De-acum secate pentru viitor se-aratã.
Ce- i dãduse oare viata ? Doar o clipã de iubire ,
Transformatã – ntâi în chinuri acum în nenorocire
Dela viitor ce-asteaptã? Oare va schimba ceva?
Oare – o vorbã înteleaptã sau un sfat l-ar ajuta ?
Poate nu ; sau… cine stie ? Poate da ! Un ajutor
L – ar salva , dar cine poate sã îi fie salvator ?
………………………………………………………………………….
„Ce folos cã – n astã viatå , dacã te îndrãgostesti
Dragostea cu – amare lacrimi mai târziu ai s-o plãtesti ?
E de-ajuns o simplã vorbã , e de – ajuns un biet cuvânt
Pentru ca marea iubire sã se – mprãstie în vânt.
Pe când crezi cã orice valuri ar putea ca sã înfrunte
Vezi cetatea sfãrâmatã si de unde mai mãrunte.
Pe când crezi cã nici talazuri n-ar putea ca s-o dãrâme
Se iveste – un cerc de apã care- o face mici fãrâme
Iarã din a ta cetate unde tu te simteai bine
Te trezesti de-odatã singur si în jur doar cu ruine.
Iar de-ai fãcut bine – n viatã doar cu rãu ai fost plãtit
Niciodat – un suflet nobil sã – nteleagã n-ai gãsit”
………………………………………………………………………………….
Aste frãmântãri i – aratã al sãu suflet chinuit
Îndemnându – l sã revadã tot ce- n viatã a trãit .
Multe amintiri frumoase se prefac în clipe sumbre ,
Iar trecutul îi apare stãpânit de zeci de umbre .
Tocmai când gândea cã – n viatã o sã – i fie drumul drept
Cu dureri nebãnuite a – ceput sã deie piept .
Cu urcusuri prea abrupte fãrã cale de acces
Si voind sã le învingã se zbãtea fãrã succes .
Îi curg lacrimi în siroaie pentru o iubire – apusã
Fata care – i era dragã e de – acum departe dusã .
Lunile de cãtã nie nu – l cãliserã- ndeajuns
Sufletul este tot tânãr si de dragoste pãtruns
Îsi zisese cã se – nsoarã dup – un an de cãtãnie
Lângã mândra lui mireasã ne – ncetat de – atunci sã fie .
N – au voit s – aprindã focul fiindcã focul face fum
Totusi dragostea lor mare este pulbere si scrum
Se juraserã pe toate câte lucruri sunt sub soare
Cã iubirea n – or s – o uite sau s -o calce în picioare .
Ce -o fãcuse sã îl uite si sã -si calce jurãmântul?
Cine oare – o îndemnase ? Nu l -ar mai rãbda pãmântul…!
Chiar natura pentru sine este prefacuta – n scrum
Foc sunt razele de – afara , foc are si – n el acum
Totul arde, totu – i rosu ,totul e adanc schimbat
Cumpana de la fantana si cu pomii s-au strambat
Viile s-au dus departe , au plecat spre asfintit
Iar din brazdele adance aburi fierti au izbucnit.
Drumul s-a stambat deodata , serpentina pare – acum
Ulmul lor rotat si falnic s-a mutat de langa drum.
Pasarile mari de apa i se par ca pitigoi ,
Ce – au venit din ceruri – nalte sa se scalde in noroi.
Oamenii venind spre case , boi cu care dupa ei ,
I se par ca sunt termite taraind un bob de mei .
In urechi ,ca mii de ace , ii patrunde cant de greieri
Si un fulger de idee i se zbate lung in creieri.
Cerul a cazut departe , rosu a vazut in fata ,
Si – auzea cum gandu – i cere sa desparta trup de viata
Necuratul in persoana e in jurul lui , roind
Ii citeste – n ochi durerea si la rau l – indeamna – n gand.
A simtit acea prezenta si se zbate s-o invinga
El pe el nu poate insa, nicicum sa se convinga.
E prea slab pentru – asa lupta si in mare suferinta
Ar avea crunta nevoie de putere si credinta .
Fortele -i dispar tacute , in zadar pumnii si- i strange
Cand ideile – i se spulber si incepe ncet a plange .
Numai ruga lui fierbinte spusa cand e lupta – n toi
L – a salvat .Si -acuma simte fortele cum vin ‘napoi
II
Visul
De atata zbucium aspru , sufletul e vlaguit
Gandul e plecat departe , trupul pare – ntepenit:
El visa la mandra fata , adormita pe – o sofa …
Sapte ingeri mici in juru – i , el pe toti i – apostrofa:
Nu cumva sa faca zgomot sau sa – ncerce s – o trezeasca ,
Nici de el sa nu se – atinga , ci sa – l lase s – o priveasca .
Fata era imbracata intr – o rochie albastra
Ca si marea ce – o zarise mai departe pe fereastra
Si pe – al carei luciu misca doua iole calatoare,
Doua iole inundate ca si camera , de soare.
Razele-i mangaiau patul si-al ei corp frumos croit
Soarele parea sa planga ca mergea spre asfintit .
El , gelos pe-al zilei astru , draperiile a -ntins
Si, pasind in intuneric , doua candele-a aprins,
Apoi , in genunchi , alaturi , langa ea s-a asezat
Si ca s-o priveasca bine de sofa s-a razimat.
Dreapta ei era intinsa si parea lipita-n pap
Iara stanga era stransa si-o tinea acum sub cap.
Parul negru-ntins pe perna —lungi suvite despletite
Ar fi vrut sa i -l atinga; se temea ca poate-l simte
Ochii mici inchisi , romantici , voia doar sa ii sarute
Iar de se trezea copila ? O…, avea sa-i spuna multe …
…Dar simti din nou prezenta si simti cum e impins
Fara voie , sa patrunda de acum in al ei vis.
………………………………………………………………………………..
Ea visa intinse ape , incretite fin de valuri
Luna rasarind tacuta facea punte intre maluri.
Aureoland fantastic al ei chip frumos croit,
Chiar regina noptii pare ca o clipa s-a oprit
S-o priveasca pe copila cum zambea fermecator ,
Sa incerce sa ghiceasca dorul ei clocotitor
Catre cine se indreapta , pentru cine bate -n piept
A sa inima micuta pentru cine drumu-i drept.
A simtit parca -ntrebarea ce venea de la regina
Si , incet, cu ochi-i negri , ce priveau chiar in lumina
A raspuns incet reginei ; si-a vazut cum ea , semeata
Insistent privea un tanar , ce-l avea copila -n fata.
Iara pe-o gondola mica o poftea chiar el sa urce
Si , pasind increzatoare , nestiind unde se duce ,
Il privea in ochi , zambindu-i , nu stia nici cum il cheama
Cei din jur isi dadeau coate , dara ea nu-i lua in seama.
El era frumos , amabil , il vedea in orice seara
Disparea la ea la usa promitand ca vine iara
Sa o plimbe mult pe ape , sa o-nvete lucruri multe ,
Si-aducand-o iar la usa , parinteste s-o sarute
De acolo ingeri veseli o- nsoteau in mica larma
Si , sfadindu-se intr-una , o pazeau ca sa adoarma
Dar acum in asta seara ar fi vrut sa faca multe
Apele invalurite sa-l indemne s-o sarute
Ea sa-i spuna ca-l iubeste , el in brate sa o stranga,
Mai apoi de fericire ea la pieptul lui sa planga
Luna sa ramaie stana ; peste ei lumina vie
Toata noaptea sa reverse , sa dureze-o vesnicie.
Radiind de fericire ea sa uite ca exista
Langa el de-atunci – nainte va fi vesela nu trista .
Luna , apele intinse au promis atunci solemn
Ca dupa plecare barca nu va mai vedea vreun tarm
A urcat blanda fecioara si -a plecat gondola-n val
Atunci ea privind in urma , l-a vazut pe el pe mal…
Pe acel ce era -n barca nici macar nu-l cunostea
Prea tarziu caci niciodata tarmul nu-l vor acosta
Poate-o insula pustie , ori vreun nemiscat atol
Ii vor aminti in viata ca in suflet are-un gol.
Valuri lungi pe-ntinsul apei vin s spumege la mal
Se lovesc neputincioase de taria de coral
Astrii nemuriri vegheaza si murind se prabusesc
Stele noi apar pe bolta si in ape stralucesc
|||
Trezirea.
Luna-n zenit se saltase de cand el era intins
Patrunzand cu ochii umezi universul nepatruns.
Se -nvarteau în jur comete ; astrii , sori din locuri sumbre
Alergau rotind pe bolta ; nici eclipse si nici umbre
Nu-i miscau privirea fixa , dusa dincolo de viata ,
Nu puteau cu-a lor lumina sa-i insufle o povata ,
Nici cu a lor bezna oarba sa il faca sa se teama
Ca de curma scumpa viata , trabui-va sa dea seama.
N-auzea cum Galaxia nu-i de-acord cu-a lui idee
Si nici stelele cum canta , viata noua ca sa-i deie.
El vedea prin luna plina alte locuri , dar un gand
I-aminti unde se afla ; si -o privi de pe pamant
Pasari lungi plecau spre luna , raze lungi priveau spre ape ,
Ape lungi miscau in valuri , ce veneau tot mai aproape.
Se miscau in limbi fluide pipaind incet pamantul
El temea ca vor ajunge sa îi cerceteze gandul .
Se oprise-acum din zbucium, raul se indepartase
Din imaginea iubitei numai poza mai ramase .
Însa o fotografie nu putea sa îi raspunda
La -ntrebari pe care viata reusise sa le-ascunda.
…Ce gresise oare-n viata de avea asa rasplata ?
C-a iubit-o mult prea tare si i-a dat iubirea toata ?
Da, i-o daruise toata , caci era dintre acei
Ce iubesc o data -n viata ,chiar mai mult decat pe ei
Si cand nu mai au pe cine , simt ca nu mai are rost
Sa traiasca pentru sine , ci traiesc pentru ce-a fost
Parasesc aceasta lume , se retrag din fata ei
Se duc in pustiu sau schituri , desi multi au fost atei,
Sau se duc in alta lume si atuncea cei ramasi
Nestiin ce le-a dat viata, îi claseaza simplu : lasi.
El iubise mult prea tare ; se – ntreba : a fost iubit?
Sau a fost , fara sa stie , doar mintit si amagit ?
……………………………………………………………………..
Se gandea , privind in noapte , c-a pierdut tot ce-a avut.
Lacrimand a rupt si poza …si -ntuneric s-a facut…
„Nu am timp nici sa respir!”. De cate ori nu auzim asta de-a lungul unei saptamani? „N-am timp sa surad, daramite sa mai ma gandesc la fericire!” Bunicii nostri faceau totul manual si aveau timp pentru toti, erau atenti cu toate detaliile, petreceau frumos toate sarbatorile, nu te paraseau pentru ca au primit un „watsapp”, nici nu se ridicau de la masa pentru un „beep”. In timpurile noastre avem la dispozitie toate tehnologiile, o gramada de masinarii lucreaza pentru ca noi sa avem mai mult timp, dar ziua este din ce in ce mai scurta: avem telefon in orice moment la indemana, dar nu sunam pe cei dragi cu lunile, avem electrocasnice performante care fac toata treaba pentru noi, insa noi nu avem timp nici sa trecem pe acasa, avem lifturi care ne urca etajele blocurilor foarte repede, insa cand suntem sus uitam de unde am plecat; avem harti electronice pe masini straine rapide, dar suntem tot intarziati si pierduti, avem pana si detectoare de miscare care sa aprinda becul sau il aprindem cu o bataie din palme, dar oricat me-am misca si am aplauda se pare ca nu ni se aprinde un bec special pe care il mai numim si „fisa”. Totul se face rapid; va amintiti de tasta FF de la vechile casetofoane? Limba romana nu era pregatita pentru asa ritm de viata , dar au avut grija istetii: coffee to go, fast food, non stop, shortcut, job, HR, wash&go… Tot inainte vrednici pionieri, dar spus in varianta „english”. Amintiti-va ca in ziua de azi putem recupera orice, mai putim timpul. Nimeni nu ne va da inapoi clipele pe care nu le-am petrecut cu cei dragi, pe care nu le-am daruit copiilor, pe care nu le-am folosit sa spunem un „multumesc”, un „iarta-ma”, un „te iubesc”. Nu putem trai ce nu am trait si vom pierde mai mult timp in cautarea timpului pierdut. Nu uitati ca desi este infinit, dispunem de foarte putin.
Faceti cel mai frumos cadou: daruiti timp si daruiti-va timp petru suflet! Cautati in locul cel mai curat al inimii caci acolo va veti regasi zambetul, uitat intr-o etajera, pus intre bucurie si speranta, scoateti-l la suprafata si el vä va lumina. Daruiti-l celor apropiati, insotiti-l cu o mangaiere si veti lua inapoi fericirea, in forma unei sclipiri speciale a ochilor inainte de a se transforma in lacrima de bucurie. Sa simtim ca timpul a trecut cu folos…Eu v-am daruit nitel scriind aceste ganduri si voi mi-ati daruit la fel , citindu-le. Va multumesc, va daruiesc un zambet. Sa aveti timp!
Aceasta pagina consideram ca este a tuturor persoanelor care au vreo legatura sufleteasca sau de sange cu comuna Orodel, judetul Dolj sau cu locuitori ai comunei. Dar nu numai. Dorim sa o facem cunoscuta ca pagina de opinii , comentarii , sugestii si informatii. Dorim sa facem cunoscut ca in comuna noastra exista oameni de incredere, cu suferintele si iluziile lor, mai saraci sau mai bogati decat altii, dar cu dorinta de a aporta ceva, ca si pe aceste meleaguri au existat si exista PERSOANE. Va fi luata in considerare orice idee sau initiativa si se va raspunde personal si personalizat la toate comentariile.
Administratorii acestei pagini – Liviu Marian Bala si Cristi Stefan Brasoveanu – dorim sa facem cunoscute prin prezenta Declaratie de principii obiectivele noastre si speram sa fie in deplin acord cu dorintele membrilor, utilizatorilor si vizitatorilor.